Archive for the ‘Liege’ Category

Zilele trec atât de repede încât am senzația că nu-mi ajunge timpul să fac ceea ce îmi propun. Uneori, simt că timpul stă pe loc și că mai este atât de mult până plec acasă. Nu am mai scris de ceva vreme pentru că îmi petrec zilele în sala de lectura făcând proiecte și învățând, ca un roboțel stresat și presat de examenele care îi bat la ușă. De când mi-am schimbat tastatura în franceză, nu mai nimeresc să scriu în limba mea pentru că tot încurc literele și semnele de punctuație. Și asta mă irită.

Aproape că am terminat cursurile și începe sesiunea. Nu am nici o părere de rău că nu o să îmi mai văd colegii, cum se întâmpla acasă. Păstrez doar regrete. Mi-e ciudă că înfumurații de Belgia ne-au tratat cu indiferență, că nu ne-au acceptat în colectivul lor, că ne cunosc doar fugitiv, ca fiind fetele alea două din Est care nu au nume. M-a deranjat că nu ne-au răspuns niciodată la salut și că s-au făcut că plouă de fiecare dată când am întrebat câte ceva. Mi-e milă de ei că nu au știut niciodată să se comporte și îmi pare rău că nu au avut maniere și tact să ne transmită că îi doare undeva. Am învățat aici că sunt momente în care cel mai bine e să te gândești doar la tine. Și atât.

Între timp, am mai împlinit un anișor și am făcut baloane de săpun.

Publicitate

A fost soare și ploaie. Vremea e atât de schimbătoare aici, încât nu știi dacă poți pleca de acasă în tricou sau fără umbrelă. Au fost zile de trândăvie notorie, în care am vegetat ca o plantă, dar nu am făcut fotosinteză:). Câteodată, nu știu nici cât e ora, nici câte zile au trecut de când am ajuns în pișorcoasa Belgie. Au fost momente în care am transformat camera într-o sală de cinema și am demarat un maraton de vizionat filme en ligne. Sincer, cred că mi-am spălat acum obrazul pentru toate momentele în care am dormit în loc să-mi focusez atenția asupra unor  secvențe.  Au fost și ceasuri de clipoceală. Dar, niciodată de somn adânc. Au fost împrejurări în care îmi doream să fiu acasă. Însă, am realizat că și aici poți să ai un colțișor numai al tău, în care să te simți bine. Au curs litri întregi de ceai și de lapte și s-au consumat Kilograme de musli. Totuși, nu m-am ales cu nici un gram în plus sau cel puțin așa observ eu :). Au fost petreceri și încă o să mai fie. De când sunt aici, am făcut cunoștință cu fel de fel de oameni, am schimbat idei, am gustat mâncăruri și am jucat diferite joculețe haioase, aparent pentru copii de clasa a V-a. Au trecut atâtea intervale de timp în care am râs, dar au existat și clipe de deznădejde, de furie, de singurătate. Au fost zile ca cea de astăzi, când am mărșăluit ore în șir și m-am bucurat de soare, dar și săptămâni  în care a plouat torențial sau a nins bezmetic. Aștept să văd ce secunde, ore, clipe, momente o să vină.

Am, din nou, impresia că zilele trec repede și prost. Fără prea multe realizări și cu noi dezamăgiri, cu aceleași feluri de mâncare și aceleași obiceiuri, cu aceiași profesori grăbiți și guralivi, cu colegi insolenți și mutălăi. Cred că, în ultima săptămână, am bătut recordul la vizionat filme online (eu, care adormeam înainte de a începe comedia sau drama pe care aveam intenția să o vizionez :), sau, eventual, prindeam doar sfârșitul). În fine.

Sincer, chiar mi-e dor de oamenii de acasă, de prieteni, de colegi, de profii vechi și noi. Indivizii ăștia nu știu să zâmbească, nu știu să se comporte, nu sunt educați. Nu le pasă de nimeni și nimic. Aș vrea ca, măcar o oră din existența mea, să experimentez starea asta, să văd și eu cum e să te gândești numai la tine. La cursul de franceză am vorbit despre stereotipuri. Și, când a venit vorba despre părerea străinilor despre români, ce credeți că au spus? Că suntem hoți, țigani, săraci? NU. Spre marea mea uimire. Au zis că avem fete frumoase. Și am confirmat asta. Pe urmă, continuarea m-a șocat. Cică noi, româncele, mergem în țări străine și ne căsătorim cu moșnegi pentru bani. Mi-a căzut fața. Mă gândeam: dacă zic că da, există și astfel de femei, o să creadă că suntem panarame și avem un singur scop în viața asta, adică să facem bani ușor și pe spinarea unor fraieri cu cârje; apoi, dacă zic că nu, spanioloaicele din fundul clasei o să îmi sară în cap, pentru că ele știu că multe exemplare feminine din România au făcut asta când au plecat să aibă grijă de bătrânii lor. Am dat din cap buimăcită și am încercat să explic că foarte puține compatrioate de-a mele fac asta. Deși, nu cred că m-a ascultat careva. Și, mai cred că mamele noastre sunt de-a dreptul eroine, pentru că au câte 10 copii de căciulă. Altă tâmpenie. Asta a fost tot ce au putut zice colegii mei despre noi, românii.

Mi-am revenit destul de greu din șoc. Mi-e ciudă că toți ne fac harcea-parcea fără să ne cunoască cu adevărat. Că ne confundă cu rromii (și, subliniez, nu sunt rasistă și nu am nimic împotriva lor, doar mă deranjează că mi-au furat telefonul aici, în Liege) și că ne cred săraci și înapoiați. Defapt, de când am venit, cred că le-am dovedit destul de bine că la noi cei șapte ani de acasă sunt de-a dreptul importanți, că știm să respectăm și să ne facem respectați, că suntem comunicativi și ospitalieri, că avem o mâncare delicioasă și că suntem curați. Da, deși pare ciudat că o spun, sunt mândră că noi știm ce e aia curățenie. Și, nu e vorba despre curățenia de pe stradă și despre gazoanele cu flori, dacă mă înțelegeți.

Cu ce am rămas până la urmă de la cursul asta despre stereotipuri? Cu faptul că italienii sunt cei mai buni amanți, că americanii sunt obezi, spaniolii sunt buni dansatori și scoțienii sunt zgârciți. Aaaa, și că belgienii sunt bețivi. Măcar, mă bucur că nu eram singura nație târâită prin noroi. Totuși, beția se poate vindeca. Curvăria… nu prea.

Ce se întâmplă cu imaginea noastră? Unde am greșit când am scos capul în lume?

Am băncuța mea, sunt tocilar!

Posted: martie 17, 2010 in Liege
Etichete:, , ,

Am aflat mai multe lucruri care m-au frapat și m-au făcut să și râd în același timp. Să vă povestesc:

 În primul rând, am descoperit că mă așez de fiecare dată pe rândul tocilarilor în clasă :). Colegii mei se așează pe rânduri, în funcție de niște ierarhii bine stabilite. Astfel, te poți încadra în: grupul culților, a tocilarilor, a petrecăreților, a jurnaliștilor, etc, etc. Abia acum înțeleg de ce nu vorbea aproape nimeni cu mine :).

Al doilea lucru, care continuă să mă dezguste este că, mirobolanta petrecere a studenților din Liege continuă inclusiv astăzi. În concluzie, vă puteți închipui cum umblă pe străzi tinerii aștia destrăbălați, murdari, beți. Și ce lovitură au dat magazinele, pentru că și-au golit stocurile de băutură. Dizgrațios.  

* Completez postul pentru că, în seara asta, la o masă în stil oriental la care am fost invitată, s-a discutat despre comportamentul imoral pe care l-au avut studenții belgieni de-a lungul celor trei zile de Saint Tore. Astăzi, în ultima zi de desfrâu, s-au adunat în campus studenți de prin toate părțile Belgiei pentru a se tăvăli în noroi ca porcii. Și, de ar fi fost vorba numai despre noroi, treaba s-ar fi terminat cât de cât elegant. Cireașa de pe tort au fost veterinarii, care, din prea mult amor pentru neprețuita viitoare meserie, au inaugurat groapa cu balegă de vacă. Grațios ar fi fost dacă s-ar fi tăvălit doar ei în groapa respectivă. Dar, în inconștiența lor și aburiți de alcool, la fiecare trei minute, au umplut pahare cu balegă și au aruncat în stânga și-n dreapta, fără să le pese. Asta chiar mi se pare grosolan. De-a dreptul grosolan.

Am descoperit singurul Mall din Liege. Și, spre surprinderea mea, există  și magazine care au prețuri mai mici decât în oraș. Belgienii au mai multe centre comerciale, pe care le numesc Galerii. Nu e de mirare, pentru că roiesc cât e ziua de lungă printre standuri și prin magazine ca niște șoareci. Mereu grăbiți, mereu nearanjați. Concluzia: au bani, dar nu știu să-i folosească.

Cam atât. Deocamdată.

Destrăbălare în stil belgian

Posted: martie 16, 2010 in Liege

Ieri a fost sărbătoarea destrăbălării în Liège. Să nu vă gândiți că toți centenarii au ieșit în stradă și au dat din cap pe muzica celor de la Pantera. Nu. De data asta s-au făcut de câcat numai studenții. Pe bune.  „Saint Toré”, căci așa se cheamă ziua pierzaniei, a scos taurii din studenții aștia, într-un mod cu totul și cu totul infect. O piață imensă și un noian de tineri gata să se tăvălească într-o groapă de noroi, ca să arată că sunt tauri în adevăratul sens al cuvântului. Niște halate care, practic, ar fi trebuit să fie albe, zăceau legate de mijlocul petrecăreților, scrise cu fel de fel de mesaje. Butoaie de bere imense. Și, încă nu am mirosit vreodată o bere care să pută în halul ăsta cum duhnește berea din Belgia. Dezgustător. Gărduțul verde de pe marginea pieței a devenit budă publică. Și nu sunt convinsă că urina de alcoolist este un bun îngrășământ. Peturi aruncate peste tot, cutii de Jupiler și ambalaje. Muzică la maxim. Și asta a fost toată petrecerea. Oribilă, scârboasă, infectă.

Iar fetele, de-a dreptul penibile, bete turtă, jegoase și cărate pe brațe de băieți. Am făcut cunoștință cu studenții moderni ai Belgiei. Fără ca măcar să îmi doresc asta. Halal imagine. Dacă m-ar fi întrebat cineva ieri în ce zodie sunt, aș fi răspuns, cu siguranță, Fecioară.

Viața lor,un carnaval

Posted: martie 15, 2010 in Liege
Etichete:,

Astăzi am fost la un alt carnaval. Într-un orășel micuț de munte, cu case din cărămidă, cu străzi pavate și biserici înnegrite de ploaie, cu oameni petrecăreți și simpatici, cu același miros de frites și goffre. Cu câmpuri verzi și puțină zăpadă și o ploaie torențială de 10 minute. Cu tone de confeti multicolore. Niciodată nu am vazut atâtea bucățele rotunde de hârtie pe jos, atâta joc de culoare, atâția oameni binedispuși.

Astăzi am trăit puțin din viața lor. Am râs, am dansat, m-am bătut cu confeti, am mâncat bomboane, am mers prin ploaie și m-am jucat în zăpadă. Astăzi am fost una de-a lor. Doar că nu m-am deghizat în nimic. Astăzi am piedut timpul în stilul lor caracteristic, am băut o ciocolată caldă și am mâncat cartofi prăjiți. Toate, în câteva ore, în Stavelot.

– și +

Posted: martie 10, 2010 in Liege

Aseară am fost la teatru. Defapt, era o trupă de improvizație care trebuia să pună în scenă ceea ce scrisesem noi, toți spectatorii, înainte de intrarea în sală. Și au jucat extraordinar, indiferent că au trebuit să inventeze situații în care:  „femeia mea s-a transformat într-o femeie preistorică”, „păsările zboară către cer”,  „cerul e albastru, marea e verde” sau  „eu, stresat? niciodată!”.

 Ceea ce m-a demoralizat a fost că, de-a lungul schimonoselilor lor, nu am înțeles decît puține replici. Deși am râs mult, din cauza gesticulației și a fețelor pe care le făceau. Și m-am simțit bine pentru că banii, cei 8 euro pe care i-am plătit pentru bilet, vor ajuta la reconstruirea Universității din Haiti.

Îmi place că cei din Liege se implică în fel de fel de activități, unele mai caritabile decât altele. Și că au mereu câte ceva de făcut. Cu două seri înainte am văzut Ultimul Godot a lui Matei Vișniec și am ascultat muzică românească din folclor. Am apreciat foarte mult și această activitate extra.

Ceea ce îmi displace este faptul că simt că nu evoluez pe plan profesional aici. Nu pot să fac nici un fel de practică, nu mi se permite să urmez anumite cursuri doar pentru că sunt Erasmus și profesorii nu acceptă și cursurile pe care le am sunt de la Comunicare și de la Economie. Deci, nu de la Jurnalism. Încă nu pot să înțeleg pentru ce se semnează unele parteneriate între Universitatea noastră și altele din străinătate. Chiar nu.

Privesc, mă întreb și mai și fac

Posted: martie 9, 2010 in Liege

Astăzi e soare. Și frig. Și s-a întâmplat ceva la compania de gaz de peste drum. De la prima oră a fost plin de poliție, televiziune, fotografi  amatori și gură-cască. Limuzine și mașini de fițe, oameni la costum și simpli muncitori, îmbrăcați în haine fosforescente. Jurnalista din mine s-a încadrat perfect în categoria oamenilor care privesc ce se întâmplă și se întreabă ce s-a întâmplat. Atât.

 Și e un soare puternic, care te orbește. Și brumă pe iarba din fața casei. Mai am două cursuri astăzi, de făcut un duș și de pregătit ceva de mâncare. Exact cum spunea și Marie Curie, niciodată nu ne dăm seama de ceea ce am făcut, ne dăm seama numai de ce ne-a rămas de făcut. Și mie mi-au rămas destule pe ziua de astăzi. Totuși, se pare că o să mă încadrez și în categoria oamenilor care fac ceva.

Un nou început

Posted: martie 1, 2010 in Liege

Astăzi am primit flori. Și am constatat că oamenii se schimbă sau că tu îți poți schimba părerea despre ei. Am realizat că impresiile și impulsurile de moment nu sunt întotdeauna cele mai bune alegeri. Și că da, poți să greșești, dar cel mai important este să îți recunoști greșeala. Prostia mea e că uneori mă las dusă de val și că sunt prea sinceră, chiar și cu mine însămi. Și că spun tot ce îmi vine la gură, fără să îmi mai calculez cuvintele.

Totuși, poate e mai bine că s-a întâmplat. Un nou început poate însemna și o nouă prietenie. Cu scuzele de rigoare, mi-am retras cuvintele. Se știe pentru cine.

P.S: În Liege nu sunt mărțișoare. Și nici nu se sărbătorește venirea primăverii. Decât în sufletele unora ca noi, care rătăcim pe meleaguri străine.

Prielnic vs. prost

Posted: februarie 25, 2010 in Liege

Îmi place că e a doua dimineața în care mă trezesc și soarele îmi bate în geam, dar detest faptul că în următoarele două minute plouă.
Mă încântă ideea că astăzi o să mănânc mâncare tailandeză și senegaleză, dar urăsc faptul că sunt zile în care obișnuiesc să mănânc numai sandwichuri și iaurt.
Mă emoționează că mâine primesc un pachet de acasă cu bunătăți românești, dar mă sperie gândul că trebuie să le împart și cu ceilalți și o să se termine repede :)).
Îmi înveselesc ziua prietenii de aici, dar îmi plânge sufletul după cei de acasă.
Mă bucur că pot să vorbesc puțin mai bine în franceză, dar mă îngrijorează că nu-i înțeleg întotdeauna pe oamenii care îmi vorbesc.
Am început să nu mai am atât de multe zile triste…