Avem timp pentru toate

”Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,
Să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,
Să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
Avem timp să citim și să scriem,
Să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
Avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
Avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
Să învinovățim destinul și amănuntele,
Avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
Avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
Avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
Avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
Avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
Avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta – murim.
Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le împărtășesc și vouă!!
Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească
Tot ce poți face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalți.
Am învățat că oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pese.
Am învățat că durează ani să câștigi încredere
Și că doar în câteva secunde poți să o pierzi
Am învățat că nu conteaza CE ai in viață
Ci PE CINE ai.
Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul circa 15 minute
Dupa aceea, însă, ar fi bine să știi ceva.
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă
Ci cu ceea ce poți tu să faci
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două fețe
Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învățat că poți continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poți
Am învățat că EROI  sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecințe
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu știu s-o arate
Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu și rău
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată
Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu
Nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cât de bun iți este un prieten
Oricum te va răni din când în când
Iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții
Câteodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența personalitatea
Dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii
Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc
Și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc.
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Și nu faptele sale
Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
Și pot vedea ceva total diferit
Am învățat că indiferent de consecințe
Cei care sunt cinstiți  cu ei înșiși ajung mai departe în viață
Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat că scrisul
Ca și vorbitul
Poate liniști durerile sufletești
Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult
Iți sunt luați prea repede …
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.
Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.” – [ Octavian Paler ]

Monolog

Neîndoielnică.

–          Întocmai.

–          Admirabilă.

–          Aparte, aș zice.

–          Dar seacă?

–          Nu cred. Nu pare. Nu vrea să fie.

–          A ce îți miroase?

–          A salcâmi în floare.

–          Dar nu e mai.

–          Știu. Dar ție? A ce îți miroase?

–          A poftă de viață.

–          E clar.

–          Ce?

–          Știu la ce te gândești…



Fumuri de Belgia și regrete pur românești

Zilele trec atât de repede încât am senzația că nu-mi ajunge timpul să fac ceea ce îmi propun. Uneori, simt că timpul stă pe loc și că mai este atât de mult până plec acasă. Nu am mai scris de ceva vreme pentru că îmi petrec zilele în sala de lectura făcând proiecte și învățând, ca un roboțel stresat și presat de examenele care îi bat la ușă. De când mi-am schimbat tastatura în franceză, nu mai nimeresc să scriu în limba mea pentru că tot încurc literele și semnele de punctuație. Și asta mă irită.

Aproape că am terminat cursurile și începe sesiunea. Nu am nici o părere de rău că nu o să îmi mai văd colegii, cum se întâmpla acasă. Păstrez doar regrete. Mi-e ciudă că înfumurații de Belgia ne-au tratat cu indiferență, că nu ne-au acceptat în colectivul lor, că ne cunosc doar fugitiv, ca fiind fetele alea două din Est care nu au nume. M-a deranjat că nu ne-au răspuns niciodată la salut și că s-au făcut că plouă de fiecare dată când am întrebat câte ceva. Mi-e milă de ei că nu au știut niciodată să se comporte și îmi pare rău că nu au avut maniere și tact să ne transmită că îi doare undeva. Am învățat aici că sunt momente în care cel mai bine e să te gândești doar la tine. Și atât.

Între timp, am mai împlinit un anișor și am făcut baloane de săpun.

Năzuroase și patetice

Sunt zile idioate și seci, care mă fac să par tulburată. Zile în care mă simt în impas, în care nu pot închega fraze, în care nu m-aș mai opri din sporovăit. Există momente când, brusc, devin melancolică. Și, apoi, un anumit parfum mă înviorează și trezește în mine sentimente de încredere. Sunt clipe când gândesc atât de pozitiv, încât m-aș trage singură de mânecă, ca să văd că nu e totul atât de roz precum pare. Începe o sesiune exigentă, cu o sumedenie de proiecte, de examene scrise și orale.  Astăzi a plouat, după două săptămâni de soare, vânt și temperaturi de 4 grade.

Toate astea mă epuizează, mă descumpănesc, mă schimbă.

La mulți ani! pentru sora mea :X

Cred că este pentru prima oară când nu sunt lângă sora mea de ziua ei. Și asta mă deprimă. Postul ăsta e pentru ea, pentru că e cea mai minunată soră și pentru că o iubesc, deși nu știu dacă  i-am spus-o vreodată. Pentru că ea era să mă sufoce cu perna când aveam doar câteva luni, din cauză că plângeam isteric și nu putea dormi. Pentru că era furioasă pe mine, deoarece credea că, după ce m-am născut, părinții noștri mă vor iubi numai pe mine. Pentru că ne băteam aproape în fiecare seară când ne băgam în pat și sfârșeam adormind fiecare în partea ei de pat, fără ca măcar să ne atingem. Pentru că jucam cărți sub plapumă, la lumina lanternei. Pentru că eram o pârâcioasă și mă țineam mereu de fusta ei, fără să o las să respire. Pentru că îi dădeam mereu dulciurile mele. Pentru că făcea singură curățenie în casă iar eu zăceam ca nesimțita la televizor. Pentru că toate belelele pe care le făceam eu se spărgeau în capul ei, deoarece era cea mai mare. Pentru că vroiam mereu să-mi cumpăr și eu haine când își cumpăra ea, eventual exact același model. Pentru că nu am fost prea apropiate când eram mici. Pentru că am plâns când a plecat la facultate și nu am putut dormi singură nopți la rând. Pentru că mereu îmi cumpără diverse lucruri. Pentru că m-a făcut mătușa celei mai adorabile fetițe din lumea asta. Pentru că mi-a dat un cumnat extraordinar. Pentru că pot vorbi cu ea orice, oricând. Pentru că îmi ține partea de fiecare dată. Și pentru că știe să vorbească franceză mai bine decât mine! 🙂

Sper să fie prima și ultima oară când nu sunt lângă ea. Au mai trecut câteva momente importante din viața ei în care nu am putut să-i fiu alături. Și acum regret că nu mi-am văzut nepoțica când s-a născut și nu am participat la botezul ei. Totuși, am avut onoarea să-i tai moțul :). Pentru ea, pentru că merită!

La mulți ani!