Viața la țară

Pentru că astăzi am vorbit cu fetele despre viața la țară, continui pe același subiect.

Mă ademenește mereu satul bunicului meu. Mă atrage ca un magnet. Mă frapează, mă amețește. Îmi place nespus mirosul de salcâm în floare și foșnetul teilor din fața casei. Ador cireșele albe și căpșunile lipsite de artificiu, dudele, caisele și pepenii din grădina care e mereu la patru ace. Bunicul meu a fost decorat de nenumărate ori pentru că avea cea mai frumoasă grădină din sat. O merita pe deplin. O merită și acum, doar că nu mai are cine să se ocupe de treburi de genul ăsta.

La țară mi-am petrecut cele mai frumoase vacanțe. Acolo am legat prietenii, am mers prima dată la discotecă, am furat mere, am pierdut nopți în șir stând la povești, am mers la stână, am învățat (mai mult teoretic, decât practic) cum se prășește și cât de greu muncesc țăranii pământul. Acolo am învățat să iubesc natura și animalele. La țară m-am cățărat pentru prima dată într-un copac și tot acolo am și căzut și mi-am julit coatele. Acolo am înțeles de ce bunicii își așteaptă cu nerăbdare nepoții la începutul fiecărei vacanțe. Am priceput că doar o afirmație de genul vreau lapte cu bologhine ! (un fel de tăiței din făină) înseamnă pentru bunici un ordin, care nu riscă nici o secundă de amânare. Tot acolo, în sertărașul de la deal (* la deal * e denumirea pentru camera cu bunătățuri: dulceață, compot, gem, peltea, etc.) găseam mereu bomboane de mentă, ciocolată, napolitane, biscuiți.  La țară am primit cele mai bune sfaturi și am ascultat cele mai triste povești despre alte copilării. Suferința din amintirile de război, din perioada de foamete, din timpul colectivizării. Toate, pentru a contura fericirea copilăriei mele, pentru a da un alt sens vieții de orășeancă îmbrăcată cu fustiță de blugi și adidași cu beculețe.

La sat viața e diferită. E naturală, e pură, e trăită. Acolo, mâinile țăranilor au crăpături adânci, pielea e arsă de soare, picioarele sunt fără de pedichiură. Totuși, bunicul meu e un domn. E mult prea altfel. E un țăran modern, descuiat la minte, ușor adaptabil. Un bărbat care se îmbracă și la 84 de ani în cămașă, care se dă cu parfum și cu cremă. Un bătrân simpatic și cu carismă, care se respectă. Cu toate acestea, niciodată nu uită cum a dormit prin păduri în timpul celui de-al doilea Război Mondial, cum a răbdat de foame, cum i s-au lipit opincile de tălpi la – 25 de grade, cum a furat ouă de acasă să le dea la schimb pe un cubuleț de zahăr cu un strop de mastic. El nu a avut niciodată jucării de milioane, nu a plecat în vacanțe la mare, nu a mâncat dulciuri alese și nici nu s-a îmbrăcat de la Nike, dar nu condamnă pe nimeni și nimic.

Mă impresionează ușurința lui de a primi cu brațele deschise noile tehnologii, dorința lui de a cunoaște, felul lui de a trăi. Mă tulbură că nu are niciodată timp să se odihnească. Că e  mereu în alertă, întotdeauna la datorie, continuu ocupat. Doar părul cărunt, chipul ridat și mâinile muncite îl dau de gol. În adâncul sufletului, el abia începe să trăiască tot ceea ce nu i-a fost permis când era copil.