Aș putea?

Posted: martie 9, 2011 in Aberatiile Punctului
Etichete:, , , , , , , , , ,

Există o mulțime de lucruri pe care aș putea să nu le mai fac. De exemplu, aș putea să nu mai mănânc dulciuri de azi înainte. Îmi plac (nu în mod excesiv) dar aș putea să mă lipsesc de ele fără prea mari regrete. În schimb, nu aș putea să mănânc fără sare și condimente. Sau fără murături. De asta mă tem cel mai tare pe lume: să nu ajung, Doamne ferește! să trebuiască să țin vreun regim care să îmi interzică să le consum. Nu pot fără! Defapt, sigur aș putea, dar nici nu vreau. Problema este că nu pot accepta ideea în sine. La mine în familie, asta e o boală. Care, deși a afectat doar bărbații până în prezent (ambii bunici, tata, unchii mei), a pus stăpânire și pe gusturile mele când vine vorba de mâncare. Aș da oricând ciocolata pe ceva sărat, acru sau iute.

De asemeni, aș putea să nu mai pun la suflet toate problemele altora. Mă implic foarte ușor câteodată și mă simt afectată de ceea ce, pe unii (care sunt în cauză) nu îi doare prea tare. Aș putea să mă lipsesc de ”calitatea” asta. Și aș putea să mă gândesc mai mult la mine. Gest egoist, i-aș zice. Dar pe cât e de egoist, pe atât e de practicat de majoritate. Pe cuvânt, care se gândește întâi la el, indiferent de situație, iese câștigat. Și asta e valabil în orice tip de relație. M-am săturat câteodată să îmi reprim ideile, gândurile, faptele, doar pentru că sunt conștientă că, mai apoi, intervine ”gura lumii”. Urăsc expresia asta atât de tare precum urăsc și tot ceea ce poate ieși din ea. La polul opus, îi admir și le apreciez curajul celor care au puterea să lupte cu nedreptăți de genul acesta. Cu oameni, cu situații, cu prieteni, familie și restul de indivizi, adunați în acea ”gură”. Asta nu înseamnă că îmi plac cei ce se revoltă, mai ales când e vorba de părinți Nu. Înseamnă că îi apreciez pentru naturalețea lor, pentru că își asumă niște decizii, niște fapte, niște situații, ca să le fie, și lor, bine.

Aș putea să nu mai dansez de azi înainte. Deși îmi place nespus. În schimb, nu aș putea trăi fără muzică. Asta nu. De când mă știu, am învățat cu muzică, am scris cu muzică, am gătit cu muzică, am mâncat cu muzică, am vorbit la telefon cu muzică (deși aproape toți mă rugau să o opresc ca să mă înțeleagă). Mă trezesc dimineața cu muzică. Fredonez când mă îmbrac, o dau la maxim când mă deplasez. Aș face orice, numai să o aud. Muzica mă emoționează. Dintotdeauna a avut puterea asta asupra mea. E parte din mine, din universul meu.

Indubitabil, aș putea să nu mai am atâta bun simț. Să știți, deși e ridicol, nu mi-a adus atâtea laude câte dezamăgiri treaba asta. Pe de altă parte, nu aș putea fără. Ar fi chiar culmea să nu îl am. Bine, asta se întâmplă cu foarte multă lume. Cei care fac parte și din ”gură”. Gloata. Îmi place să cred, și defapt sunt convinsă, că mă evidențiez de ei.

Aș putea să nu mai spăl vasele de azi înainte. Chiar nu îmi place. Nu aș putea, însă, să le las în chiuvetă zile la rând sau să le arunc. Deci, clar, trebuie să le spăl. Asta, desigur, până o să primesc mașina mult dorită.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s