Azi mi-e dor

Posted: martie 7, 2011 in Aberatiile Punctului
Etichete:, , , , , , ,

Nu mi-am mai dorit de ceva vreme chestii materiale. Bine, cu mici excepții.  Într-un fel, azi e și ziua  mea. Și, parcă, aș îndrăzni să cer și eu ceva. Ideea e că nu știu cui. Dar, dacă există un Moș Crăciun al femeilor, l-aș ruga să îmi facă și mie cadou o carte. Și o floare, care să miroase cu adevărat a primăvară. Atât. E mult?

Azi mi-e dor de mama. Nu că în celelalte zile nu mi-ar fi, dar astăzi e ceva mai aparte. Îmi aduc aminte de când eram în școala generală. De 8 Martie, ne făcea poze de alea comice, în care ni se vedea doar capul și pe care scria ceva de genul: ”La mulți ani, măicuța mea!” Am acasă toată colecția. Din fiecare an. Pe una din clasa a IV-a știu că am făcut porci când scriam, pe spatele ei, versurile dictate de doamna învățătoare. Și îmi amintesc că mi-a atras atenția că nu  frumos să o vadă mama cu mâzgâlituri. Nu am înțeles o iotă atunci. Și nici nu am priceput de ce se emoționa mama de fiecare dată când i le ofeream. Mie mi se păreau ușor banale. Și, oricum, nu ieșeam grozav în ele. Uram să stau drepți la pozat. Deveneam crispată. Mai târziu, am început să fac felicitări cu sora mea. Strângeam fel de fel de mărgeluțe, spărgeam globuri și le pisam, adunam pene, flori uscate, aracet și hartie. Îmi plăcea grozav cum mirosea aracetul. De cele mai multe ori, o încurcam pe sora mea. Dar adoram să mă lipicesc pe mâini și apoi să fac cocoloalșe. După ceva vreme, am ajuns să fac felicitări singură, pe ascuns. Și pentru mama, și pentru sora mea, și pentru bunica. Mi se părea că ies minunate. Îmi place că le-au păstat până acum. Stau într-un sertar plin de amintiri. Laura ne cumpăra deja. Era mai mare, avea bani de buzunar. Eu încă eram la stadiul de ”handmade”.

Azi mi-e dor de sora mea. Nu că în celelalte zile nu mi-ar fi, dar astăzi e ceva mai special. Am primit de la ea, într-un an, o diplomă pentru cea mai bună soră. Atunci, nu cred că am realizat ce înseamnă. Anul trecut, am (re)găsit-o. Și l-am rugat pe tata să bată un cuiuț, să o pot atârna pe perete. Ca să o văd în fiecare zi când mă trezesc.

Alaltăseară am visat-o pe bunica. Cea care m-a crescut. Așa plângea, dar nu îmi mai amintesc de ce. În fiecare an mergeam la ea cu flori de 8 Martie. Mama îmi mai punea și câte un cadou. Se bucura de fiecare dată și știa că nu o să treacă ziua fără să o vizitez când mă întorc de la școală, mai apoi de la liceu. Mi-a zis mereu nepoată, chiar dacă nu îi sunt de drept. Și m-a iubit ca pe fata ei. Evident, încă mă iubește. Și îmi amintește, din când în când, cum mă hrănea când eram pici.

Azi mi-e dor de mine.

La mulți ani!

Publicitate
Comentarii
  1. Cristina spune:

    Ehehe, s-au dus timpurile cand faceam felicitari pentru mame… Acum realizez si eu cat de frumos era cand ne punea educatoarea sa facem felicitari si mici cadouri pentru mama. si cat se bucura ea la primirea acelor… chestii (niste prostii facute de mana unui copil, dar uite ca pentru mame insemnau cel mai frumos cadou primit de 8 martie). Da… frumoase timpuri!

  2. Laura spune:

    Fata deci tin sa te anunt k eu kiar m-am emotionat knd am citit asta.Stii ce imi pare cel mai rau?k esti akolo singura si nu esti aici langa noi cei kre te iubim si kre azi de ziua ta ti-am fi dat makr un pup cum zice Ana si o ciocolata si asa te stiam mai bucuroasa si mai vesela.da lasa k vii aksa si o sa petrecem la dublu,nu?te pupacim cu totii tata,mama,milu,ana si bineiteles eu,singurul tau sis kre te iubeste tare tare!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s