După prima lună

Posted: februarie 19, 2010 in Liege

Exhaustivă, anostă, enervantă. Așa mi s-a părut prima lună petrecută în Liege. Am obosit căutând răspunsuri, am râs când ceilalți nu m-au înțeles, am înjurat când tocmai un român mi-a furat telefonul din geantă, am băut litri întregi de ceai și am petrecut o mulțime de ore în fața laptopului, ascultând obsesiv aceleași piese. Până acum nu am reușit să văd și partea plină a paharului din toată experiența asta, și e ciudat. Mă irită că nu am somn noaptea și că ziua nu mă simt niciodată obosită, că la cursul de franceză trebuie sa vorbesc numai în franceză, chiar dacă nu înțelg ce înseamnă unele cuvinte și că plouă. Asta mă obosește psihic, mă face să par recalcitrantă și cu părul vâlvoi (se pare că în Liege coafura nu rezistă decât până ieși pe ușă).

Desigur, se cuvine să amintesc că apartamentul în care stau este absolut genial decorat și că eu dorm în camera care are ca temă Africa. Deși pare greu de crezut, seamană puțin…mai mult cu o odaie veche de la țară: în care podelele bătute prost ascund un praf gros și scârțâie, în care dulapurile nu se prea închid, sau dacă se închid, lucrurile ies pe partea cealaltă, în care pereții sunt tapetați cu pânză de sac și becurile sunt mascate de strujeni de porumb. Are două ferestre imense prin care pot să văd la lumina becurilor de pe stradă cât de tare plouă și perdele din in. Pe pereți sunt două tablouri făcute de bunicul proprietarei, cam abstracte pentru gusturile mele, dar interesante. Pesemne a fost o familie de olandezi cu spirit artistic, deoarece „la proprietaire” a fost în tinerețile ei designer de interioare. Sufrageria noastră are ca temă Tailanda. Pereții sunt tapetați cu o pânză fină pe care sunt reprezentați tailandezi care fac diverse lucruri. Tavanul e cel mai ciudat: e facut din frunze de brusturi lăcuite, care pur și simplu atârnă în jos. Și este doar un lampion imens, făcut din hârtie de orez, alb și rotund. În mijloc e un șemineu nefuncționabil, dar care dă bine la decor. Un televizor vechi și un scaun de paie. Două drăcovenii de măști puse în colțuri. Și asta e toată Tailanda.

Multiculturalism, globalizare, multilingvism. Așa aș descrie ambientul. Iar orașul: bătrân dar chipeș, nou dar trist, luminos dar înnegrit de ploaie. Poate că nu-mi displace în totalitate, dar nu m-a fascinat. Îl iubesc doar pentru că mă acceptă aici.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s